Chirurgul botoșănean Dan Timofte este noul manager al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, Știri Botoșani, Sănătate


Chirurgul botoșănean Dan Timofte este noul manager al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, Știri Botoșani, Sănătate

Începând de vineri, 18 decembrie 2020, Spitalul Sf. Spiridon din Iași va avea un nou manager. În timpul unei conferințe de presă care a avut loc în urmă cu o lună de zile, actualul manager ec. Ion Bîrliba a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat la șefia unității medicale pe care a condus-o pentru 14 ani și șapte luni, scrie stireadeiasi.ro.Începând de vineri, această funcție va fi preluată de doctorul chirurg Dan Timofte, actualul director medical. Ec. Ion Bîrliba va reveni începând de luni, 21 decembrie 2020 la fostul său loc de muncă, șef al compartimentului de audit din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași.Dr. Dan Timofte este chirurg în cadrul Spitalului Sf. Spiridon.Fostul manager al spitalului, Ioan Birliba, a afirmat în urmă cu o lună că nu intenționează să candideze pentru un nou mandat în funcția de manager al unității medicale. Acesta a menționat că, în cei 14 ani și jumătate de când se află la conducerea instituției, a făcut toate eforturile necesare pentru a transforma spitalul într-un bun exemplu de administrație. Acesta a adăugat că, de-a lungul tuturor mandatelor, a avut alături un colectiv extraordinar.„Pe 18 decembrie expiră contractul, în acest context, iau în calcul să nu mai particip la un nou concurs, 14 ani jumate am coordonat unitatea medicală. Poate este nevoie de sânge mai tânăr, poate oboseală a intervenit, consiliul de administraţie a familiei a contat, simt nevoia să mai fiu alături de ei. Am 61 de ani, pot să mai fac şi altceva. Ce am putut să fac pentru acest spital, am făcut. Nu este nevoie să fac o dâre de seamă vis a vis de ce am realizat alături de colaboratorii mei. Sunt alături de dvs până când va fi nevoie”, a declarat Ioan Birliba.

 » sursa: www.descopera.ro

Articole recente