Ocupații și meșteșuguri la strămoșii geto-daci


Ocupații și meșteșuguri la strămoșii geto-daci

Agricultura. Dacii practicau intens agricultura, experiența secolelor de sedentarism fiind atestată în izvoarele antice. Aceștia cultivau cereale precum orz, secară, linte, bob și mai multe varietăți de grâu. Foloseau plugul cu brăzdar și cuțit de fier, iar ca unelte utilizau coase lungi, seceri, sape, săpăligi, cosoare pentru tăiatul viței-de-vie, târnăcoape, securi, greble cu șase colți și altele. De asemenea, cultivau intensiv și viță-de-vie, unii termeni specifici acestei ocupații fiind moşteniți de noi din limba dacă (de exemplu: butuc, strugure, curpen), dar se ocupau și cu apicultura, pescuitul și creșterea animalelor, dintre care amintim vite, cornute mici și mari și cai.

După cum arată descoperirile arheologice, dacii reprezentau unul dintre cele mai vechi popoare europene care au practicat agricultura, continuatori direcţi ai populaţiilor sedentare neolitice de pe teritoriul de astăzi al României. Ei au folosit brăzdarul de fier încă din prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr., un astfel de obiect fiind găsit în mormântul tracic de la Kalacanovo (Bulgaria), dar și în cursul cercetărilor de la Ocnița-Vâlcea, Cetățenii din Vale, Comalău, Costești, Crăciunești, Cristești, Grădiștea-Muncelului, Pecica, Strâmbu, Moșneni, Poiana, Tinosu, Capăina, Piatra Neamț sau Odorhei. Totodată, păstoritul, activitate seculară a poporului dac, continua să fie în secolul I d.Hr. una dintre ocupațiile de bază ale acestuia.

Mineritul şi prelucrarea metalelor. O altă îndeletnicire a dacilor, ce avea o vechime de  peste 800 de ani în momentul apariției romanilor la Dunăre, așa cum arată unii istorici, era mineritul. Astfel, în secolul I d.Hr., autohtonii, mai ales cei din arcul intracarpatic, exploatau și prelucrau fierul, arama, argintul și aurul, dar și bronzul (stăpânind tehnica amestecării cuprului cu cositor), utilizat mai ales pentru confecționarea uneltelor și podoabelor.

Diverse tipuri de unelte folosite de meșteșugarii geto-daci

Prelucrarea fierului la geto-daci s-a intensificat la sfârșitul perioadei Hallstatt și începutul perioadei La Tène, iar odată cu secolul I î.Hr. acest meșteşug s-a generalizat în întreg spațiul nord-dunărean, prin apariția unor centre de profil, atât de extracție, cât și de prelucrare a acestui metal. Cele mai vechi obiecte din fier datate pe teritoriul țării noastre provin din perioada secolelor XII – XI î.Hr., cum ar fi mânerul unui cuțit descoperit la Rozavlea, spada de fier găsită la Dobolii de Jos sau brățara găsită la Bobda. Cuptoare în care fierul era prelucrat în epoca geto-dacă au fost identificate în zone precum Grădiștea Muncelului sau Ocnița, având mai ales forma rotundă sau de patrulater.

Una dintre principalele exploatări era cea de la Teliuc, folosită intens și de romani, după anul 106, potrivit unei liste a celor mai bogate zăcăminte de fier întocmite de E. Stoicovici. Alte zone de unde era extras fierul erau şi Ocna de Fier, Moneasa, Tăuț, Hunedoara, Șercaia, Șinca Nouă, Botiza, Cavnic, Moldova Nouă, Oravița și Rodna. Unelte specifice meșteșugarilor fierari, precum clești, nicovale, baroase, ciocane, dălți, pile sau nituitoare, au fost descoperite de arheologi atât la Grădiștea Muncelului, cât și la Cetățeni, Popești și Poiana. Prelucrarea fierului într-un grad avansat de specializare, în urma unei experiențe de câteva secole, a condus la îmbunătățirea simțitoare a activității agricole, a calității armelor și a obiectelor de uz casnic, în general, produse din acest metal.

Aurul, metalul nobil, a fost extras, cules și prelucrat pe teritoriul României încă din cele mai vechi timpuri. Un exemplu în acest sens îl reprezintă piesele din aur descoperite de arheologul Vasile Ursachi în timpul săpăturilor de la Zargedava, judeţul Bacău, piese care aparţin culturii Cucuteni. Vasile Pârvan este de părere că „extragerea aurului nu a avut loc în Dacia prin procedee tehnice într-adevăr sistematice, spărgându-se minereul aurifer din stânca vie și apoi măcinându-se în praf pentru spălarea aurului. Este mai probabil că aurul era «spălat» din nisipul aurifer al râurilor sau ales, ca pepite, din cuarţul aurifer dezagregat de intemperii în conurile de dejecție ale văilor”. Spălătoriile de aur sunt atestate în aceleași locuri în care funcționau și spălătoriile de cupru, așa cum relevă cercetările efectuate la Bocșa Montană, Bolrova, Turnu sau Valea Mare. Cele mai multe puncte de spălare a aurului au fost detectate de cercetători în Munții Apuseni și Maramureș. Dintre acestea enumerăm Baia de Criș, Vidra, Brad, Lupeni, Roșia Montană, Cavnic, Bistra, Botez sau Atid.

Brățări realizate de bijutierii geto-daci

Totuși, existența unor cantități mari de aur și obiecte din aur despre care vorbesc unii autori antici, cum ar fi Herodot, existență confirmată și de Ioannes Lydus în secolul al VI-lea d.Hr., pe teritoriul Daciei, sunt cele care conduc la ideea că acestea nu proveneau doar din spălarea nisipului aurifer. Ca urmare, este foarte posibil ca geto-dacii să fi extras aurul și prin construirea unor galerii scurte și înguste sau puțuri pe direcția filonului aurifer, așa cum arată Eugen Iaroslavschi. O dovadă a existenței unor astfel de exploatări stă și faptul că romanii, după ce sosesc la nord de Dunăre, merg practic la sigur, chiar în punctele cu potențial aurifer mare, semn că geto-dacii le exploatau dinainte de venirea acestora, iar romanii le cunoșteau pozițiile.

Aurul dacic avea o puritate recunoscută încă din Antichitate, motiv pentru care strămoșii noștri nu erau nevoiți să aplice prea multe procedee tehnice pentru purificarea sa. Potrivit lui Plinius, dacă aurul pur nu era obținut prin simpla spălare a nisipului, geto-dacii recurgeau la „prăjirea acestuia împreună cu plumbul”. Alt autor antic, şi anume Strabon, povestește că geto-dacii recurgeau în unele cazuri şi la o dublă coacere a aurului.

Priceperea meșterilor aurari autohtoni este relevată analizând unele obiecte precum coiful de aur de la Coțofenești sau cele aparținând tezaurului descoperit la Cucuteni-Băiceni, care datează din secolul al IV-lea î.Hr. Mai aproape de perioada la care facem referire în lucrarea de față au fost datate cele două brățări de aur de la Totești (secolul al II-lea î.Hr.) sau fibula de aur de la Remetea (secolul I î.Hr.).

Geto-dacii erau foarte iscusiți și în a prelucra bronzul, dovadă în acest sens stând o serie de obiecte din acest metal care relevă măiestria artistică și funcțională a produselor meșterilor locali.

 » sursa: www.1859.EU

Articole recente